top of page
Search
Writer's pictureRuben Perju

Cabana Tinovo: Cabană scandinavă în Bucovina, unde să îți dai restart

Dai restart la laptop, telefon, alte gadget-uri, însă ție când ți-ai dat ultima oară restart?

Este firesc să îți dai restart când viața ți se pare că s-a blocat ori nu mai merge bine.

Așa că astăzi îți povestim despre o cabană scandinavă, aflată la marginea unei păduri de brazi din Dornișoara, Bucovina.


Ea este Tinovo, o cabană A-frame, cu ciubăr și saună, ideală pentru familii și prieteni.

Haide pe poteci ascunse!

În acest articol vei găsi toate informațiile necesare pentru a-ți putea rezerva un concediu minunat în România. Grație noii noastre platforme, Travlocals.com, vei putea discuta direct cu gazda. Toate rezervările sunt necomisionate, iar cel mai bun preț este garantat.

Rezervând prin intermediul platformei noastre, ajuți la dezvoltarea unui proiect 100% românesc. În plus, cu ajutorul platformei, vei putea verifica singur disponibilitățile, prețurile, facilitățile sau politica de rezervare.

DESCOPERĂ CEA MAI MARE REZERVAȚIE DE TURBĂ DIN ROMÂNIA

La 10 km de cabana Tinovo găsești cea mai mare rezervație de turbă din țară – Tinovul Mare.

Drumul până acolo este o încântare! Și ăsta este doar începutul! Asfaltul scaldă sub priviri piesaje din ce în ce mai pitorești, dintr-o dată se oprește, și ochii sunt invadați de sălbăticie.

O răscruce de drum cu pământ și pietriș anunță destinația. Îți lași mașina într-un loc de parcare pe care l-a amenajat natura, treci de calea ferată, pe care o poți considera ca barieră între lumea cotidiană și basmul oferit de natură. Apoi o iei la pas.


Tinovul Mare se deschide într-o pădure deasă de pini, unii doborâți de ani, alții falnici, dar toți cu povești și farmec. Mergi, iar sub picioare stă un cearșaf de mușchi. Noroc cu podețul lung din lemn, altfel ai fi simțit cum ești înghițit de mica mlaștină. Cărarea de lemn îți este ghid, povestind prin panouri informative.

Aici poți admira pini înalți, cu vârsta în jur de 100 de ani, mesteacănul pufos, plopi, molizi, ferigă, merișor, afin, calcea calului, un muschi frunzos și multe altele, pe care le vei descoperi chiar tu.


Îți mai dezvăluim doar un secret, în perioada mai-iunie, Tinovul Mare capătă un colorit alb, de o frumusețe aparte, darotită bumbăcăriței, o plantă desprinsă din povești, care face acest loc și mai feeric decât este. Printre pomi și flori, poți să vezi tritoni, o specie interesantă de libelulă.

Mai este puțin și incursiunea în Tinovul Mare se încheie. Stai pe băncile din lemn. Pozează toate colțurile, toți pomii, văzduhul și orice te bucură.

Respiră aer curat. Ascultă natura. Și stai! Clipele se scurg lin. Luând-o la pas, un vuiet gălăgios al apei sparge liniștea. Te invită un podeț să ieși din Tinovul Mare, ori poți face cale întoarsă să mai retrăiești încă o dată sentimentele oferite de rezervație.


PĂTRUNDE ÎNTR-O POVESTE CU GIGANȚI DIN PIATRĂ

Mișcarea în aer liber ți-ai pătruns în suflet și vrei să continui tot așa? Fantastic! La aproximativ 50 de km de Cabana Tinovo găsești un tărâm al giganților, cunoscut drept Rezervația Geologică 12 Apostoli.

Tărâmul giganților este un traseu de 11 km, din Parcul Național Călimani, care durează cam 6 ore dus-întors.


Precum în basme, treci printr-un portal magic, ca să ajungi acolo unde puțini ajung. Astfel, traseul începe cu o poartă tradițională. Calci și ai ajuns într-o lume misterioasă a naturii. Din bătrâni se spune că Munții Călimani ascund mii de secrete – vei afla o parte dintre ele.

Aceștia sunt considerați cei mai masivi munți vulcanici din țară. Aici se află cel mai vechi crater vulcanic din România (nu este vizibil pe acest traseu).


Cum mergi pe traseu, la final, giganții vor părea oameni sau animale împietrite chiar de lavă. Lasă libertatea și imaginația să zburde. Până a-i vedea mai ai.

Traseul 12 Apostoli nu este foarte dificil, dar solicită urcușuri, coborâșuri, mers printre rădăcini de copaci, prin soare ori vânt și ploi. Efortul tău este răsplătit de peisaje, care la fiecare pas îți oferă câte un spectacol, dar și șoapte de încurajare. După 3-4 ore de urcare, se ivește o cărare, la finalul căreia este scrisă povestea pe care o căutai – cei 12 giganți construiți din lavă cimentată.


Aflați la limita dintre cer și munte, oferă cadrul perfect de fotografiat și de ascultat taine. Giganții au chip de om ori animal. Doar privește atent fiecare parte a stâncii, care scoate la iveală o altă față: a unui moș cu barbă, a unui bătrân, a unui urs, a unei femei.

Nu uita de bocancii de munte, îmbrăcăminte adecvată, protecție solară, rucsac cu mâncare și apă.

Soarele se duce la odihnă, haide și tu cu el!


CABANA TINOVO: UNA DINTRE CELE MAI FRUMOASE CABANE A-FRAME DIN ROMÂNIA

În satul Dornișoara, din Bucovina, în mijlocul naturii, într-o priveliște care te copleșește, se află o cabană cu un vibe cozy – Cabana Tinovo.

Cabana este un proiect de suflet, construit din pasiune, cu propriile mâni ale gazdei.









Cabana de inspirație nordică, cu perete vitrat, te provoacă să o vezi la interior.

Odată intrat, vezi cum lemnul îmbracă pereții și simți că mintea ta agitată se liniștește.

La parter găsești un living spațios, cu șemineu, o bucătărie utilată complet, loc de servit masa, două băi și o scară ce stârnește mister. Treaptă cu treaptă, ajungi la etajul 1. Dai de două dormitoare cu ferestre – tablouri al naturii și pat matrimonial, unde somnul este odihnitor. La etajul doi se dezvăluie tot tihna și somnul de vis, în două dormitoare cu pat matrimonial.


Interiorul a fost privit, bagajele au fost puse în camere, ce mai rămâne? Să te arunci în brațele naturii, să privești frumusețea ei din zi sau noapte, în ciubăr. Să te relaxezi în saună și să ațipești după-amiaza, fără griji, în hamace.

Te-ai trezit și îți este foame? Gateste-ti propriile preparate in aer liber, chiar în spațiul amenajat cu grătar, ceaun și disc.

Anunță-i pe cei dragi de Cabana Tinovo, are o capacitate pentru 10 persoane. Pregătește-te bagajele și haide la drum!

REZERVĂ-ȚI SINGUR EXPERIENȚA!

Cauți o cabană de tip A-frame, în mijlocul naturii? Vrei să uiți complet de asfalt, clădiri și gălăgie, aventurându-te pe cărări de munte și într-o rezervație unică în România? Haide la Cabana Tinovo, în satul Dornișoara, județul Suceava.

Experiența poate fi rezervata prin intermediul platformei Travlocals.com, direct de la gazdă, fără taxe și comisioane. Am construit aceste proiecte pentru tine. Doar folosind serviciile lor, vei susține strădania unor oameni faini care creează din vacanțele în România poarta spre dorința ta de a călători doar pe aceste tărâmuri magice românești.





154 views0 comments

Comentarios


bottom of page